Fiecare ţară traversează perioade de ascensiune şi perioade de declin. Perioadele de ascensiune exprimă entuziasmul ţării şi al poporului ei pentru un ideal sau o înţelegere de natură spirituală, pentru o idee măreaţă. În aceste momente, esenţa spirituală a unei ţări, spiritul poporului său ies în evidenţă. Perioadele de declin exprimă trădarea şi pierderea acelui ideal în favoarea unei atracţii fatale şi decadente spre o pasiune lumească pentru bogăţiile pământeşti, pentru pământ şi putere, şi o întunecare a acelui spirit naţional şi a acelei esenţe spirituale. În acest mod, numeroase imperii, deopotrivă vechi şi noi, s-au ridicat şi au căzut, fie că este vorba de cel Babilonian, cel Egiptean, cel Macedonean, cel Roman de Apus, cel Persan, cel Roman de Răsărit, cel Zimbabwian, cel Mongol, cel Aztec, cel Incaş, cel Portughez, cel Spaniol, cel Mogul, cel Chinez, cel Otoman, cel Austro-Ungar, cel Francez, cel Britanic sau cel Sovietic. Ne vom îndrepta atenţia aici spre acea idee măreaţă şi acel ideal spiritual care au înflăcărat odată spiritul Portugaliei şi al poporului său. Read more about John Masefield: Istoria creştinismului în Portugalia …
Tag: sfinţi
Soborul Sfinţilor Portughezi
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Nestor, episcop de Korsun, în prima duminică a lunii noiembrie (care se poate întâmpla între 1-7 noiembrie) va fi pomenit Soborul Sfinţilor Portughezi. Este vorba de 29 sfinţi care s-au născut ori s-au nevoit pe pământul Portugaliei până la schisma din 1054. Iată lista acestora:
BASILIO (VASILE), episcop de Braga, anul 95, 23 mai
CRESCENCIO (CRESCENŢIU), mucenic în Saragossa sec. III-IV, (moaştele în Braga), 24 septembrie
ENGRACIA (ENCRATIA), din Braga, muceniţă în Saragossa, anul 303, 3/16 aprilie
FRUCTUOSUS, episcop de Braga, anul 665, 16 aprilie/ 5 decembrie
GAUDENCIO, mucenic din Evora, mort în Elveţia, sec. III-IV, 2 august
GHERVASIE (GERVASIO), cuvios, fratele Sf. Senhorina, sec. X, 22 aprilie
GUDINIA (GODINHA), mătușa Sf. Senhorina, cuvioasă, aprox. anul 960, 22 aprilie
HERACLIUS, mucenic în Porto, anul 300, 2 martie
IRINA (IRIA/IRENE), cuvioasă în Santarem, anul 653, 20 octombrie
JANUARIA, muceniţă în Porto, anul 300, 2 martie
JULIA (IULIA), muceniţă în Lisabona, anul 303, 1 octombrie
MANTIUS (MANCIO), episcop şi mucenic în Evora, sec. V, 15 martie/21 mai
MARINA, din Braga, muceniţă la Ourense, anul 139, 18 iulie
MARTIN, episcop de Braga, anul 580, 20 martie
MAXIMA, muceniţă în Lisabona, anul 303, 1 octombrie
OVIDIU, episcop de Braga, anul 130, 3 iunie
PAUL (PAVEL), mucenic în Porto, anul 300, 2 martie
PETRU, primul episcop și mucenic în Braga, anul 60, 26 aprilie
RENOVATUS, din Portugalia, episcop de Merida, anul 633, 31 martie
ROSENDO, episcop de Dume (Braga), mort la Ourense, 977, 1 martie
SECONDILLA, muceniţă în Porto, anul 300, 2 martie
SENHORINA, cuvioasă în Braga, anul 982, 22 aprilie
SISENADO, mucenic în Beja, sec. IX, 16 iulie
VERISSIMUS, mucenic în Lisabona, anul 303, 1 octombrie
VICTOR, mucenic în Braga, anul 300, 12 aprilie.
VINCENTE, diacon şi mucenic în Valencia (cu moaşte în Lisabona), anul 304, 11 noembrie/22 ianuarie
VINCENTE, împreună cu SABINA şi CRISTETA, mucenici în Evora, 303/304, 27 octombrie
Viaţa sfinţilor mucenici Acisclus şi Victoria din Cordoba
Aceşti sfinţi fraţi erau originari din Cordoba, Spania. Se pare că proveneau dintr-o familie creştină renumită, dar au rămas orfani de părinţi, moştenind o casă la marginea Cordobei, pe care au transformat-o în biserică creştină.
În anul 303, în timpul nemiloasei persecuţii a lui Diocliţian, în Cordoba a fost trimis un procurator roman pe nume Dion, care era cunoscut pentru tirania sa în toată Iberia şi Galia. Acesta a aflat de fraţii Acisclus şi Victoria pe care i-a prins şi i-a silit să jertfească zeilor. Cei doi fraţi şi-au mărturisit credinţa în Hristos, strigând în auzul tuturor că statuile zeilor sunt pietre moarte şi că ei se închină demonilor. Şi văzând că tinerii nu pot fi înduplecaţi nici cu furia chinuirii şi nici cu promisiunea unor funcţii de conducere, Dion l-a bătut pe Acisclus pe spate, iar pe Victoria pe tălpi, după care i-a trimis în închisoare, crezând că între timp se vor răzgândi. După multe zile de înfometare, sfinţii iarăşi au fost chemaţi să jertfească zeilor, iar ei neînduplecându-se au fost condamnaţi la ardere în rug. Şi au făcut soldaţii un rug foarte mare, încât nu se puteau apropia de el, ca să-i arunce pe sfinţi, dar aceştia intrând singuri, cântau cu bucurie imne de laudă Domnului. Prin minune dumnezeiască focul nu s-a atins de trupurile şi hainele lor şi mulţi dintre cei care erau de faţă au crezut în Hristos. Dar Dion striga cu furie că Acisclus şi Victoria sunt vrăjitori care trebuie omorâţi, poruncind soldaţilor să lege câte o piatră de gâtul tinerilor şi să-i arunce în râul Betis (actualul Guadalquivir), dar aceştia pluteau pe apă lăudând pe Dumnezeu şi tot mai mulţi au credeau în Hristos. Iar Dion înfuriindu-se i-a scos şi i-a legat de câte o roată, încercând să-i ţină legaţi deasupra focului ca să-i ardă treptat, dar pregătindu-se focul, acesta a izbucnit în părţi şi mulţi păgâni au ars pe loc. Read more about Viaţa sfinţilor mucenici Acisclus şi Victoria din Cordoba …
Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
Întrebare: Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?
Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.
Read more about Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”? …